Libertate?! Ştim oare ce însemnă cu adevărat?! Ştim s-o preţuim la adevărata valoare?! Ce este libertatea acum: un comportament, un viciu, un stil? Este o atitudine încrezătoare întinsă la maxim spre impertinenţă, un pachet de ţigări gol aruncat neglijent la marginea trotuarului sau poate o şuviţă de păr îndrăzneaţă ce se sfârşeşte cu o podoabă capilară multicoloră. Ce era libertatea atunci, pe vremuri apuse şi constrânse de un sistem creator de tipare şterse? Era un dar. Era lucrul de nepreţuit şi singurul, pe lângă familie, care mai aduna zâmbete şi întreţinea speranţe cu gândul că „va fi bine”, deşi domnia acestui sistem părea că nu se va mai sfârşi. Şi deodată ce tiparele s-au prăbuşit a apărut diversitatea, libertatea adevărată de a te exprima şi strădania tuturor de a ieşi în evidenţă. Normalitatea a ajuns la maxim, rotiţele acestui mecanism se mişcă din ce în ce mai greoi, cu un scârţâit asurzitor, ducând în spate generaţiile de tineri dornici de afirmare prin orice mijloace.
Ceea ce „atunci” era de nepreţuit, „acum” e rutină, o banalitate. Omniprezente, povestioarele despre „epoca de aur”, starnesc câte un „Pff...”, sau un „aha” plictisit tinerilor de azi. Dorinţa extremă de afirmare îi orbeşte pe toţi şi nu ne dăm seama că, „a fi diferit”, înseamnă acum „a fi normal”, separat fiecare crede că e special şi că are acel „ceva”, nerealizând că e la fel ca toate celelalte persoane „speciale”. Un tânăr nu se droghează pentru că o face cel mai bun prieten, nu consumă alcool pentru că o face şi vecinul, nu fumează pentru că o face colegul, ci pentru că vrea să fie special şi cum viciile sunt cele mai uşoare „atuuri” de dobândit, se rezumă la atât. Adevăratul sens al cuvântului „special” stă în esenţa pasiunii şi dăruirii unei persoane către o anumită latură a acestei lumi, pe care o explorează la nesfârşit, excelând in ceea ce face.
Prea multă libertate aduce oamenii în stadiul primar, în care instinctele erau primordiale şi urmate cu perseverenţă. Nejudecând din perspectiva viitorului, mulţi tineri işi resping propriu-zis viaţa prin experimentele neobişnuite pe care le exercită asupra propriei existenţe. Fie că e vorba de droguri, ţigări, alcool, modificări corporale, tunsori ciudate sau îmbrăcăminte provocatoare, tinerii găsesc o cale de ieşire din lumea reală, normală şi din viaţa cotidiană prin micile escapade ca cele menţionate, acestea urmând să devină vicii ireversibile. Astfel, un asemenea tânăr poate fi perfect comparat cu un puşcăriaş ce şi-a petrecut jumătate din viaţă în închisoare, diferenţa fiind tocmai libertatea, faptul că cel inchis consideră că libertatea e cel mai de preţ lucru pe care l-ar putea avea şi nu îl deţine, pe când cel liber, o exploatează la maxim fără prejudecăţi sau principii care l-ar putea salva din propria încătuşare.
Caracterul se formează aici, în lumea reală, cu bune şi rele, alături de părinţi si şcoală. Deşi această instituţie nu mai este ce era odinioară, ea încă formează oameni, punandu-le în faţă şi învăţându-i un prim rând de reguli care ar trebui respectate. Această pregătire nu şi-ar avea rostul dacă nu ar fi urmată de o conduită specifică. Odată ce a fost atins pragul haosului, bucuriile vieţii se prăbuşesc sub fumul înecăcios al viciilor şi o viaţă întreagă ce acum ceva timp stătea la picioarele tale se curmă către declin.
Libertatea este tot ce e rău şi nejustificat ceea ce s-ar putea face, dacă nu este folosită constructiv, în favoarea propriei persoane. Acest dar este un mod de a face o viaţă frumoasă, căci chiar şi atunci când totul se prabuşeşte, tu încă eşti liber şi o poţi lua de la capăt.
De la adolescent către adolescenţi sau orice public: Viaţa este frumoasă şi merită a fi trăită într-un mod frumos, nu curios!