Soarele s-a diluat in nori de mult de indata ce orologiul arata ora 19:59. Fumul inecacios al sobelor in care trosnesc lemne fragede se imprastie pe strazi ca lepra...The Ink Spots canta admirabil "I don`t want to set the world on fire" in camera mea, insa eu nu sunt de acord cu ei. EU TREBUIE sa dau foc lumii si sa eliberez omenirea de gunoaiele umane. Nu, glumeam, nu trebuie. EU VREAU defapt sa traiesc fericita, sa fac bani sa ma doara in ... de toti, sa am o viata linistita. Nu... nici asta nu vreau. EU IMI DORESC sa iau cluburile la picior si sa ma distrez maxim, sa duc o viata sociala intensa. In niciun caz nu-mi doresc asta. EU AS PUTEA sa traiesc singura, rupta de realitatea urata a lumii. Nu...n-as putea...ar fii prea greu. Sau..mai bine...ma duc sa ma culc.
19:43 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
0
comentarii
De dimineaţă zeci de cereale mărşăluiau pe masa din bucătărie gata te atac. La şcoală, o mie de pagini strigau îndurerate după ajutor. Pe drum spre casă am zărit mii de fulgi albi ce se zbăteau nervoşi prin adieri de vânt. În camera mea am simţit pereţii prăbuşindu-se de melancolie şi monotonie. În parc copacii îşi plecau crengile despicate către alee, o armată de fire de iarbă strigă îndemnuri de bătălie. E seara. Cerul parcă a luat-o şi el razna. Norii negrii de furie trec rapid, lăsând în urma lor puzderie de stele ce pulsează nerăbdător. Dunărea ascunde sub valurile ei o furie încă nedezlănţuită.
Dunăre, tu eşti? Tu ai provocat toate astea, nu-i aşa? Secretul vieţii ce leagă totul ca o pânză de păianjen, serul ce înviorează fiecare vietate, se răzbună. Stau şi te ascult ca de obicei, ca o simplă verigă din acest şireag lung ce stă să se rupă şi încerc să te inţeleg. De când ne cunoaştem nu mi-ai spus ce mistere ascunzi în apele tale, nici ce-ai văzut dincolo de universul în care trăiesc eu, porţi cu tine amintirile atâtor civilizaţii. Porţi cu tine dragostea noastră care te-a privit cum învăluiai şi îngropai soarele la apus, porţi cu tine regretele noastre care şi-au vărsat lacrimile în apele tale, porţi cu tine şi visele noastre cau au luat viaţă în timp ce tu aşteptai sa le treci prin unduirile tale.
Eşti trecutul, prezentul şi viitorul nosru, eşti cea mai bună prietenă ce ne păstreaza secretele cele mai aprige. Aş vrea să-şi ascult poveştile , sunt sigură că sunt multe, căci în istoria ta ai văzut nebănuite şi fascinante lucruri dar mă resemnez căci ştiu că n-ai sa+mi spui secrete, mă resemnez şi răman eu, acel eu cetăţean al Dunării albastre, acel eu ce-şi clăteşte ochii cu frumuseţea ei, acel eu ce-şi scaldă gândurile şi-şi lasă grijile pe valurile ei.
Şi totuşi eşti supărata, de ce? Poate nu mai eşti preţuită cum erai odinioarăş poate regretele şi suspinele tuturor te sugrumă cu greutatea lorş poate că ai rapit mult prea multe sentimente pe care acum nu le mai poţi spăla de tot ce-i răuş sau cel mai probabil e vina mea, a noastră, c-am uitat că eşti istorie vie, un atestat verosimil al existenţei noastre şi că conservi întreaga viaţă în structura ta.
Acum eşti învolburată şi nervoasă, gata să te răzbuni pentru sufletul tău frânt şi rănile tale sângerânde provocate de atâtea lupte violente. Gata de atac, eşti pregătită să-ţi reverşi adevărul cel crud şi să ne îneci în lacrimiş să distrugi societatea ce-ai clădit-o, să rupi acea pânză firavă ce ne leagă.
Ce se petrece? E în mintea mea? Sau poate natura a fost mereu aşa, numai că nu am observat-o...sau poate...poate vine un război: al forţelor, al mărimii, al puterii, al dominaţiei. După ce am fost creaţi de natură i-am intors spatele. S-o fi supărat? Rămane de văzut: rachete, bombe nucleare, armuri şi soldaţi bine antrenaţi sau cutremure, tsunami-uri, furtuni şi ape învolburate? E bătălia tuturor şi poate mai avem o şansă să-i cerem scuze prietenei noastre fidele, Dunărea.
Dunăre, tu eşti? Tu ai provocat toate astea, nu-i aşa? Secretul vieţii ce leagă totul ca o pânză de păianjen, serul ce înviorează fiecare vietate, se răzbună. Stau şi te ascult ca de obicei, ca o simplă verigă din acest şireag lung ce stă să se rupă şi încerc să te inţeleg. De când ne cunoaştem nu mi-ai spus ce mistere ascunzi în apele tale, nici ce-ai văzut dincolo de universul în care trăiesc eu, porţi cu tine amintirile atâtor civilizaţii. Porţi cu tine dragostea noastră care te-a privit cum învăluiai şi îngropai soarele la apus, porţi cu tine regretele noastre care şi-au vărsat lacrimile în apele tale, porţi cu tine şi visele noastre cau au luat viaţă în timp ce tu aşteptai sa le treci prin unduirile tale.
Eşti trecutul, prezentul şi viitorul nosru, eşti cea mai bună prietenă ce ne păstreaza secretele cele mai aprige. Aş vrea să-şi ascult poveştile , sunt sigură că sunt multe, căci în istoria ta ai văzut nebănuite şi fascinante lucruri dar mă resemnez căci ştiu că n-ai sa+mi spui secrete, mă resemnez şi răman eu, acel eu cetăţean al Dunării albastre, acel eu ce-şi clăteşte ochii cu frumuseţea ei, acel eu ce-şi scaldă gândurile şi-şi lasă grijile pe valurile ei.
Şi totuşi eşti supărata, de ce? Poate nu mai eşti preţuită cum erai odinioarăş poate regretele şi suspinele tuturor te sugrumă cu greutatea lorş poate că ai rapit mult prea multe sentimente pe care acum nu le mai poţi spăla de tot ce-i răuş sau cel mai probabil e vina mea, a noastră, c-am uitat că eşti istorie vie, un atestat verosimil al existenţei noastre şi că conservi întreaga viaţă în structura ta.
Acum eşti învolburată şi nervoasă, gata să te răzbuni pentru sufletul tău frânt şi rănile tale sângerânde provocate de atâtea lupte violente. Gata de atac, eşti pregătită să-ţi reverşi adevărul cel crud şi să ne îneci în lacrimiş să distrugi societatea ce-ai clădit-o, să rupi acea pânză firavă ce ne leagă.
Ce se petrece? E în mintea mea? Sau poate natura a fost mereu aşa, numai că nu am observat-o...sau poate...poate vine un război: al forţelor, al mărimii, al puterii, al dominaţiei. După ce am fost creaţi de natură i-am intors spatele. S-o fi supărat? Rămane de văzut: rachete, bombe nucleare, armuri şi soldaţi bine antrenaţi sau cutremure, tsunami-uri, furtuni şi ape învolburate? E bătălia tuturor şi poate mai avem o şansă să-i cerem scuze prietenei noastre fidele, Dunărea.
19:42 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
0
comentarii
Capetele noastre sunt plecate asupra caietelor şi liniştea apasă atmosfera din sala de clasa. Afară frunzele ruginii tremură sub bătaia vântului şi gerul bate în geamuri agresiv,dar palmele mele sunt transpirate şi faţa-mi e dogorită de o căldură insuportabilă. Profesorul îşi trece mâinile uscate şi lungi peste coperta netedă a catalogului. Îl deschide şi inima mea începe să galopeze cu putere. Întoarce câteva pagini şi se opreşte brusc.Răsuflarea îmi stă în loc. "Ionescu,la tablă!". "Pfui!am scăpat şi acum!",mi-am zis în gând.
Ştiu că nu are o mare importanţă nota pe care aş lua-o,dar nu îmi pot stăpâni sentimentele când vine vorba de un profesor atât de dur.Poate e o prostie,dar mă înspăimântă gândul de a ieşi la tablă. După ce îl termină într-un mod abuziv pe colegul ce se află încă la tablă,plescăie mulţumit din buze şi-l trece la loc sfârşind tragicul episod cu un 4. Inima începe iar să bată din ce in ce mai puternic,aş putea fi eu următorul executat. Îmi arunc privirea peste ceas:mai sunt 5 minute până la pauză. Nu apuc să mă relaxez prea bine că imi aud numele. Chipul îmi păleşte şi mă ridic în capul oaselor tremurând. În drumul spre tablă mii de gânduri îmi tulbură minţile: "S-a zis cu mine." Nu apuc să strâng creta între degetele reci şi subţiri,că aud clopoţelul răsunând. Durează câteva secunde să mă dezmeticesc şi să realizez, că am scăpat!
Ştiu că nu are o mare importanţă nota pe care aş lua-o,dar nu îmi pot stăpâni sentimentele când vine vorba de un profesor atât de dur.Poate e o prostie,dar mă înspăimântă gândul de a ieşi la tablă. După ce îl termină într-un mod abuziv pe colegul ce se află încă la tablă,plescăie mulţumit din buze şi-l trece la loc sfârşind tragicul episod cu un 4. Inima începe iar să bată din ce in ce mai puternic,aş putea fi eu următorul executat. Îmi arunc privirea peste ceas:mai sunt 5 minute până la pauză. Nu apuc să mă relaxez prea bine că imi aud numele. Chipul îmi păleşte şi mă ridic în capul oaselor tremurând. În drumul spre tablă mii de gânduri îmi tulbură minţile: "S-a zis cu mine." Nu apuc să strâng creta între degetele reci şi subţiri,că aud clopoţelul răsunând. Durează câteva secunde să mă dezmeticesc şi să realizez, că am scăpat!
21:48 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
2
comentarii
Where`d you go...I miss you so: Copilarie. Te dispretuiesc ca existi, ca ne inveti cum sa mergem pe bicicleta, ca ne inveti sa scriem, sa citim sa gandim. Te dispretuiesc pentru ca esti atat de frumoasa. Sunt geloasa pe puritatea ta ce nu o voi mai putea revendica niciodata.
Odata pleci de acasa cu prietenii, iti faci de cap ca un "om mare" uiti ca esti copil, te intorci acasa si constati ca acea entitate, acea copilarie a plecat suparata lasand vraiste totul in urma ei. Dar normal ca nu iti pasa. Te bucuri ca ai scapat de ea si totusi la un moment dat te trezesti strigand din senin : Please, come back home! Si nu se mai intoarce...atunci iti incatusezi contiinta obligand-o sa accepte ca e gata, ca a plecat si ca trebuie s-o uiti. O uiti in sfarsit si cand e totul perfect, iti amintesti... de pierderea aia din trectul tau pe care o regreti asa mult si suferi ca ai dat-o afara din sufletul tau si iti promiti ca n-o sa-i lasi pe copiii tai s-o faca, dar e prea tarziu. In zilele astea maturizarea apare din ce in ce mai devreme..cu toate astea, e bine. E bine ca acei copii ce se nasc si nu mai sunt copii din primul an de viata nu vor mai suferi aceasta pierdere. NU vor mai gusta din aceasta dulce miere a vietii, nu vor stii ca exista ceva mai bun ca viata de rutina ca adult...Copilarie, te vreau!
Odata pleci de acasa cu prietenii, iti faci de cap ca un "om mare" uiti ca esti copil, te intorci acasa si constati ca acea entitate, acea copilarie a plecat suparata lasand vraiste totul in urma ei. Dar normal ca nu iti pasa. Te bucuri ca ai scapat de ea si totusi la un moment dat te trezesti strigand din senin : Please, come back home! Si nu se mai intoarce...atunci iti incatusezi contiinta obligand-o sa accepte ca e gata, ca a plecat si ca trebuie s-o uiti. O uiti in sfarsit si cand e totul perfect, iti amintesti... de pierderea aia din trectul tau pe care o regreti asa mult si suferi ca ai dat-o afara din sufletul tau si iti promiti ca n-o sa-i lasi pe copiii tai s-o faca, dar e prea tarziu. In zilele astea maturizarea apare din ce in ce mai devreme..cu toate astea, e bine. E bine ca acei copii ce se nasc si nu mai sunt copii din primul an de viata nu vor mai suferi aceasta pierdere. NU vor mai gusta din aceasta dulce miere a vietii, nu vor stii ca exista ceva mai bun ca viata de rutina ca adult...Copilarie, te vreau!
22:00 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
1 comentarii
De nu pot dormi in unele nopti? Pentru ca am angajat un ingeras care zice bancuri proaste! De ce nu pot sa ma trezesc dimineata? Pentru ca e canadian si are impresia ca e de abia 10 seara deci insista sa dorm. De ce ne sta mereu paru rau dimineata fetelor? Ca o mie de pitici l-au folosit ca teren de joaca noaptea trecuta. De ce imi rod unghiile? Pentru ca in fiecare zi ma duc la salonul care are sloganul : Transformam unghiutele in ciocolatele! IREZISTIBIL va zic eu. De ce nu invat de multe ori si mizez pe alte solutii? Pentru ca imi testez capacitatile de intuitie si de descurcare in orice situatie. De ce am blog? Pentru ca decat sa-mi treaca ganduri prin minte si sa le dau uitarii mai bine le stochez aici. Daca mai aveti intrebari despre mine, here you can Ask Georgi.
23:17 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
1 comentarii
De dimineata zeci de cereale marsaluiau pe masa din bucatarie gata de atac. La scoala, o mie de pagini strigau indurerate dupa ajutor. Pe drum spre casa, am zarit mii de fulgi albi ce se zbateau nervosi prin adieri de vant. In camera mea am simtit peretii prabusindu-se de melancolie si monotonie. In parc 10 copaci isi plecau crengile despicate catre alee, o armata de fire de iarba striga indemnuri de batalie si raul ascundea sub valurile lui o furie inca nedezlantuita. E seara. Stele parca au luat-o si ele razna. Nori negrii de furie trec rapid, lasand in urma puzderie de stele ce pulseaza nerabdator. Ce se petrece? E in mintea mea? Sau poate natura a fost mereu asa, numai ca nu am observat-o...sau poate...poate vine un razboi. Al fortelor. Al marimii. Al puterii. Al dominatiei. Dupa ce am fost creati de natura i-am intors spatele. S-o fi suparat? Ramane de vazut. Rachete nucleare, bombe, armuri si soldati bine antrenati sau cutremure, tsunami-uri, furtuni si ape involburate? E batalia tuturor si poate mai avem o sansa, sa-i cerem scuze. Am lasat-o fara podoabe, hai sa-i punem "implanturi" de arbori. Am secat-o, hai sa-i facem o perfuzie. Am sugrumat-o sub beton, hai s-o lasam sa respire. Hai!
20:58 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
1 comentarii
Libertate?! Ştim oare ce însemnă cu adevărat?! Ştim s-o preţuim la adevărata valoare?! Ce este libertatea acum: un comportament, un viciu, un stil? Este o atitudine încrezătoare întinsă la maxim spre impertinenţă, un pachet de ţigări gol aruncat neglijent la marginea trotuarului sau poate o şuviţă de păr îndrăzneaţă ce se sfârşeşte cu o podoabă capilară multicoloră. Ce era libertatea atunci, pe vremuri apuse şi constrânse de un sistem creator de tipare şterse? Era un dar. Era lucrul de nepreţuit şi singurul, pe lângă familie, care mai aduna zâmbete şi întreţinea speranţe cu gândul că „va fi bine”, deşi domnia acestui sistem părea că nu se va mai sfârşi. Şi deodată ce tiparele s-au prăbuşit a apărut diversitatea, libertatea adevărată de a te exprima şi strădania tuturor de a ieşi în evidenţă. Normalitatea a ajuns la maxim, rotiţele acestui mecanism se mişcă din ce în ce mai greoi, cu un scârţâit asurzitor, ducând în spate generaţiile de tineri dornici de afirmare prin orice mijloace.
Ceea ce „atunci” era de nepreţuit, „acum” e rutină, o banalitate. Omniprezente, povestioarele despre „epoca de aur”, starnesc câte un „Pff...”, sau un „aha” plictisit tinerilor de azi. Dorinţa extremă de afirmare îi orbeşte pe toţi şi nu ne dăm seama că, „a fi diferit”, înseamnă acum „a fi normal”, separat fiecare crede că e special şi că are acel „ceva”, nerealizând că e la fel ca toate celelalte persoane „speciale”. Un tânăr nu se droghează pentru că o face cel mai bun prieten, nu consumă alcool pentru că o face şi vecinul, nu fumează pentru că o face colegul, ci pentru că vrea să fie special şi cum viciile sunt cele mai uşoare „atuuri” de dobândit, se rezumă la atât. Adevăratul sens al cuvântului „special” stă în esenţa pasiunii şi dăruirii unei persoane către o anumită latură a acestei lumi, pe care o explorează la nesfârşit, excelând in ceea ce face.
Prea multă libertate aduce oamenii în stadiul primar, în care instinctele erau primordiale şi urmate cu perseverenţă. Nejudecând din perspectiva viitorului, mulţi tineri işi resping propriu-zis viaţa prin experimentele neobişnuite pe care le exercită asupra propriei existenţe. Fie că e vorba de droguri, ţigări, alcool, modificări corporale, tunsori ciudate sau îmbrăcăminte provocatoare, tinerii găsesc o cale de ieşire din lumea reală, normală şi din viaţa cotidiană prin micile escapade ca cele menţionate, acestea urmând să devină vicii ireversibile. Astfel, un asemenea tânăr poate fi perfect comparat cu un puşcăriaş ce şi-a petrecut jumătate din viaţă în închisoare, diferenţa fiind tocmai libertatea, faptul că cel inchis consideră că libertatea e cel mai de preţ lucru pe care l-ar putea avea şi nu îl deţine, pe când cel liber, o exploatează la maxim fără prejudecăţi sau principii care l-ar putea salva din propria încătuşare.
Caracterul se formează aici, în lumea reală, cu bune şi rele, alături de părinţi si şcoală. Deşi această instituţie nu mai este ce era odinioară, ea încă formează oameni, punandu-le în faţă şi învăţându-i un prim rând de reguli care ar trebui respectate. Această pregătire nu şi-ar avea rostul dacă nu ar fi urmată de o conduită specifică. Odată ce a fost atins pragul haosului, bucuriile vieţii se prăbuşesc sub fumul înecăcios al viciilor şi o viaţă întreagă ce acum ceva timp stătea la picioarele tale se curmă către declin.
Libertatea este tot ce e rău şi nejustificat ceea ce s-ar putea face, dacă nu este folosită constructiv, în favoarea propriei persoane. Acest dar este un mod de a face o viaţă frumoasă, căci chiar şi atunci când totul se prabuşeşte, tu încă eşti liber şi o poţi lua de la capăt.
De la adolescent către adolescenţi sau orice public: Viaţa este frumoasă şi merită a fi trăită într-un mod frumos, nu curios!
20:00 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
1 comentarii
Doar o viata nu-mi ajunge sa ma amuz pe cinste de cazaturile "in nas" ale celorlati, fie reale sau morale; sa zambesc la trecerea unui tanc de cativa anisori pe strada, ceea ce altii considera inutil; sa zambesc parsiv cand tata imi zice apasat "Totoooo!", dupa ce probabil ca i-am zis ceva frustrant; sa fac fete haioase de stres cand o aud pe vesnica mea colega de banca zicand disperata: "O sa luam 4!"; sa imi stresez cainele cu mustrari desi n-a facut nimic rau; sa o infricosez pe mama cu actele mele "lesinate"; sa il flatez ironic pe tata "Esti un adevarat geniu!"; sa imi pudrez nasul "lucios", ignorand comentariile infundate ale lu` mama "Nu-ti sta bine"; sa ma doara indestul capul dupa o zi obositoare de scoala; sa vorbesc singura in oglinda: "Doamne ce sprancene am! Cate puncte negre!!!"; sa imi cada din luna in luna plombele, asta pentru ca imi plac alimentele dulci si tari; sa sparg cate un ou de fiecare dtaa cand mama cumpara 10, "Cee!? Numaru` 9 e preferatu` meu!" sau "Au mai mult loc in frigider!"; sa stau sub dusul fierbinte pana cand apa se face rece ca gheata - fac asta ca sa ii aud pe ai mei apoi: "Cum poti sa stai atat?! Acum eu cum mai fac baie!?"; sa zambesc ca un copil tembel in fata parintilor cand vreau ceva ce-mi place ^^ - probabil cedeaza de la presiunea zambetului meu mortal; sa rad cu prietenii de englezisme si nemtisme (un curent gen "Coana Chirita"): "bancesion, Georgiena", "du, stiutan", etc; sa jucam rolurile lui Sherlock Holmes si partenerul sau Watson (eu si colega de banca), inventand presupuse scenarii despre profesori; sa ne amuzam unii din colegi cu farse pe care le facem celorlalti colegi - biletele de dragoste trimise de un/o colega al carui scris il imitam; sa vizitez destul doctorul ca sa-i fac pe plac mamei; sa fiu destul de curajoasa sa-mi indeplinesc visele rebele care zvacnesc cu putere in mintea mea aiurita; DOAR O VIATA NU-MI AJUNGE SA-MI TRAIESC VIATA ASA CUM VREAU!
23:32 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
1 comentarii
...Azi, navigand pe net ca orice adolescent in cautare de sine, intru in site-ul meu de suflet, youtube si dau sa caut o oarecare melodie (care cred ca am visato) cu "say hey"....well...si peste ce dau? Peste tipu asta: Michael Franti si o melodie numita "Say Hey". M-am indragostit pe loc (caci la mine daca nu e dragoste la prima ascultare, nici n-are sa mai fie altcumva). Ceea ce mi-a placut..e faptul ca are melodii cu mesaj! si foarte pozitive, optimiste. So, check out: http://www.youtube.com/watch?v=01FE9cPXE3M
Da stiu, fizicul de " rasta man " neingrijit stramba nasuri de multe ori, insa ascultati; vocea asta patrunzatoare, versurile cu sens si ritmul numai bun sunt un izvor de inspiratie.
Ca o incheiere ceva despre mine si ultimele mele activitati de cand nu am mai scris (de mult), toate s-au invartit in jurul vremii de afara care s-a jucat cu mine de parca ar modela iepurasi din plastilina! Cateodata mai gri, cateodata mai roz, cum o da Domnu`. Vremea asta e ca o punga de pufuleti pe terminate. Stiti cum e, mananci, mananci, iti plac la nebunie, pana cand spre sfarsit ti se face greata si de abia poti sa mai indesi si ultimu` pufulete in gura ta uscata :-& (imi plac pufuletii=X). Ok alte povesti mai incolo ca ma cheama cerurile sa le mai dezgolesc o parte din lumea neinchipuita, cu imaginatia mea diabolica! ^^. Tai - Tai!
Da stiu, fizicul de " rasta man " neingrijit stramba nasuri de multe ori, insa ascultati; vocea asta patrunzatoare, versurile cu sens si ritmul numai bun sunt un izvor de inspiratie.
Ca o incheiere ceva despre mine si ultimele mele activitati de cand nu am mai scris (de mult), toate s-au invartit in jurul vremii de afara care s-a jucat cu mine de parca ar modela iepurasi din plastilina! Cateodata mai gri, cateodata mai roz, cum o da Domnu`. Vremea asta e ca o punga de pufuleti pe terminate. Stiti cum e, mananci, mananci, iti plac la nebunie, pana cand spre sfarsit ti se face greata si de abia poti sa mai indesi si ultimu` pufulete in gura ta uscata :-& (imi plac pufuletii=X). Ok alte povesti mai incolo ca ma cheama cerurile sa le mai dezgolesc o parte din lumea neinchipuita, cu imaginatia mea diabolica! ^^. Tai - Tai!
17:57 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
2
comentarii
"Ma inspiri", ii zise intr-o zi gandacul de balegar, albinei. Asa a inceput totul. Gandacul inspirat avansase in cariera datorita albinutei, ajungand sa lucreze cu de al`de Matache Sadicu` , Carolli Italianu` sau Angst Sperietu`. Ce gandac fericit era el. Mai rar gasesti gandaci asa ca el, dar albinuta "nu" si "nu". Nu stia ce pierde. Puteau sa se scalde in balegar pana la adanci batraneti fara sa mai fie nevoie sa mai munceasca vreodata. Dar albinuta n-a vrut. Asa ca gandacul nostru s-a gandit sa ii dea albinutei de Bleahntines Day o statuie in marime naturala, exclusiv din balegar reperezentand-o pe ea. Si astfel, de dimineata, in drumul spre florile ei, albinuta trecu pe desupra depozitului de balegar al gandacului si ce-i vazura ochii?! Ditamai statuia statea agatata pe intersectia dintre frunzele Molia Jucausa si Coconul Vesel! Biata albina isi incetini zborul si cobori la gandac, care tinea in maini o pancarta uriasa pe care scria : "Happy Bleahntines Day!" . "Mai Vali, mai (caci Vali il chema pe gandacul de balegar), o relatie intre noi n-are sa functioneze! Niciodata! Suntem prea diferiti! Mie im plac florile, tie balegarul, nu avem cum". "Dar Valentina! (caci asa o chema pe albinuta) TE IUBESC! Nu renunt asa usor! Ma sacrific. Renunt la balegar pentru tine! Ma mut in Casa Florilor cu tine!", "Ai face tu asta pentru mine?", zisa cu aripioarele tremurande mica albinuta. "DA!", striga gandacul. Si plecara fericiti spre Stupul Fericirii. Povestea lor de dragoste impresiona lumea si asa aparu Bondarul (copil al albinutei si al gandacului)...Sfarsit! Aaaa si a aparut Valentines Day, dupa numele celor doi protagonisti in loc de Bleahntines Day.
22:19 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
2
comentarii
Nimic. Asa incepe totul. Cu nimic. Nimic colo, nimic ici. Asa se creeaza viata. Ca si cu maimutele si chestii stiti voi. Ca puricii, uite unu! Nu mai e. Ba e colo. Ba e aici. Si ia uite nu mai e! Asa apar si dispar evenimente din viata noastra.
Dimineata: Picam din ceruri ca musca-n lapte. Miauuuu! Urmeaza "toaleta", cand ne aranjam blanita. Si bzzzzz bzzzzz ca albinutele.
Pranz: Furnici in toata voia ce sa mai. Ca musuroiu` nu se termina singur. Numai ca se mai trezeste cate un furnicar sa mai "rada" din colegi ca doar e criza, nu?
Dupa-amiaza: In drum spre casa alergand ca si cainii, numai ca noi avem si covrigi in coada. Suntem cu mot. Mai gaini cateodata, mai cocosi altadata.
Seara: Vegetam ca lenesii in fata unui bambus pana ametim si dupa ne creem cocon si zburam sus spre tarile calde....
Dimineata: Picam din ceruri ca musca-n lapte. Miauuuu! Urmeaza "toaleta", cand ne aranjam blanita. Si bzzzzz bzzzzz ca albinutele.
Pranz: Furnici in toata voia ce sa mai. Ca musuroiu` nu se termina singur. Numai ca se mai trezeste cate un furnicar sa mai "rada" din colegi ca doar e criza, nu?
Dupa-amiaza: In drum spre casa alergand ca si cainii, numai ca noi avem si covrigi in coada. Suntem cu mot. Mai gaini cateodata, mai cocosi altadata.
Seara: Vegetam ca lenesii in fata unui bambus pana ametim si dupa ne creem cocon si zburam sus spre tarile calde....
15:35 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
1 comentarii
Iata`ma aici, plictisindu-ma intens in ziua asta morocanoasa. Pare ca Dumnezeu a dat foc la aripioare de ingeri invechite si acum pufurile astea mici si albe se revarsa peste noi...nah, ce sa-i facem..ingerasii si-au reinnoit garderoba. Tacem si ne supunem. E asa un aer toxic in jur ca tusesc intr-una. Probabil cineva acolo sus a scapat borcanu` cu gripa iar pe jos:-L! De data asta l-a nimerit pe ala cu cea porcina. Pff, neatenti sunt ingerasii astia. Dar noi, dupa cum as zice, "am mancat verdeata de pe salata" si am ramas fara paduri si prin urmare oxigen. Eco, nu? Bang! Ce s-a auzit? A... nimic, vecinu`! Iar a explodat "o priza". Omu` asta innebuneste pe zi ce trece. Pfuiii...Eu plec acum. Ma cheama savana. Cica are pentru mine o laguna misto. Paa!
21:54 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
2
comentarii
Cine sunt eu?...Cine sunteti voi?...Suntem noi, toata lumea, iar eu acel cineva ce se gandeste la asta acum. Oricine se poate gandi la asta dar nimeni nu cred ca o face acum. De ce? Pentru ca asta ar insemna ca de fiecare data cand este citit ceea ce am scris cineva sa se gandesca la asta. Nu e o probabilitate mare...in fine..Universul este intr-o continua evolutie, situat intr-un spatiu cosmic presupus infinit. Si daca e infinit, oare chiar nu exista fiinte mai evoluate ca noi? (nu cred in extraterestrii, dar in fine). Suntem primitivi. Spun asta pentru ca dupa cum se vede, nu am mai evoluat de la stadiul de conflict pe plan comunicativ. Poate ne sta in fire; instinctele belicoase ne sunt caracteristice. maintreb, oare exista alte fiinte care si-au cladit propria Arcadia? Fiinte care nu merg, zboara sau se teleporteaza , care isi vorbesc fara sa scoata un sunet; fiinte care au ajuns la pace absoluta. Pueril. Stiu. Metagalaxia este un nimic pe langa ce e acolo, in infinit! Infinitul marginit. Aberatii Aberatii...probabil ca aveti impresia ca imi pun prea multe intrebari...asa ca am sa incetez cu explicatiile infantile si pentru inceput inchei...
21:53 -
Posted by Anita Maria Georgiana -
1 comentarii
Desigur, fiecare om este inzestrat cu un caracter aparte dat de Dumnezeu sau Alah sau Budha sau alti zei. (nu incerc sa spun ca nu cred in Dumnezeu, dar am o oarecare diferita opinie pe care o voi dezvalui mai tarziu). Oare merita sa-ti faci griji pentru lucruri marunte ca o cearta la servici sau in cuplu, o paine in minus pe masa sau facturile la curent? Va spun eu, nu! De ce ? Pentru ca a existat(si unele inca exista) Zidul Berlinului, comunismul, criza economica, bomba nucleara, tsunamiul, cancerul, SIDA, holocaustul sau MOARTEA. Ce se intampla cu lumea? Incotro merge? O directie gresita cu siguranta. Esecul nu este o solutie.Asta ar strica totul, nu?Dar ce sa strice? Si atunci ce este de facut?Nimic, pentru ca sunt mult prea multi oameni carora nu le pasa ca sa conteze ca TIE iti pasa. Complicat lucru. N-am sa tratez acum problema existentialitatii, las asta pe seama filozofilor.Simt nevoia sa ma refugiez, sa scap de intebarile astea ce-mi ataca gandirea pe neasteptate.Am sa fug, da, asa am sa fac! Uite un scenariu potrivit: o luna palida pe inaltul cerului, un vant rece care sa-mi strapunga parul, un drum ceruit ce pare ca se topeste sub picioarele mele - cel mai relaxant loc in care as putea sa-mi pun gandurile in ordine...
Designed by Johnny Walker